SERVICII: Albume Foto

Uneori, așa cum e și cazul cărților, poveștile se simt altfel pe foaie. Iar povestea voastră, din imagini și detalii, va avea un alt impact când, la o reuniune sau dată în dar, va fi văzută, cu lacrimi de bucurie sau de emoție, de voi, de prieteni, de nași, sau de părinți.
Departe de arhive, de internet sau de calculatoare, veți aprecia aceste mici comori peste ani și ani.
Veți rămâne mereu în inimile celor care v-au fost alături și pentru care ați comandat un astfel de reminder plin de tandrețe și frumusețe.

De ce albume de nuntă?

Dacă răspunzi cu DA la majoritatea întrebărilor de mai jos, atunci vei știi de ce un album de nuntă este amintirea cea mai de preț a zilei și a poveștii voastre, atât pentru voi cât și pentru cei ce v-au fost alături.

- Crezi că momentele se trăiesc pe loc, dar se retrăiesc la vederea unei poze?

- Crezi că e posibil ca un calculator să se strice, un stick să se piardă, dar că un album nu poate să dispară?

- Crezi că vor fi lacrimi în ochii părinților voștri când vor răsfoi albumul lor și că îl vor arăta tuturor musafirilor?

- Îți poți închipui că peste ani vei spune povestea voastră copilului vostru și pe genunchi vei avea albumul vostru?

- Crezi că frumusețea iubirii voastre merită să stea mereu printată pe o pagină, ca o poveste?




Ce ofer?

Albumele pe care le merită fotografiile voastre de nuntă. Fără compromisuri de calitate, pentru că nici voi nu faceți compromisuri când vine vorba de iubirea voastră.

Colaborez pe acest segment cu cea mai prestigioasă companie din țară, dar cu prețurile cele mai avantajoase pentru voi.

Cu modele variate, de la coperți din piele, pânză, Plexiglas sau imitație de piele, până la cele mai creative cerințe, sunt dovezile palpabile ale unei povești reușite.

Numărul de pagini poate varia, de la 20 varianta cea mai solicitată, la altă configurație și diferite materiale texturate pentru coli.

Iar dimensiunile le decizi în funcție de cine le privește. Frecvent primesc solicitări de albume de 20x40cm pentru nași, dar de 30x60cm pentru miri și părinți.



Timp de realizare albume foto nuntă?

După ce realizez colajele și le încadrez într-o poveste vizuală care să vă facă să retrăiți ziua si dupa ce va dati acceptul pentru printare, le trimitem spre realizare.

Timpul de livrare este din nou un factor important și nu am fost dezamăgit de această colaborare. 4-5 zile lucrătoare în extra sezon și 9-10 zile în sezon, înseamnă că puteți răsfoi povestea voastră mai repede decât vă trece febra musculară de la atâta dansat. :)



Cum și când comand?

Niciodată nu este târziu să puneți povestea voastră într-un album de fotografii.
Ma defineste stilul elegant, simplu și aerisit, al albumelor care conțin fotografii mari, expresive, care spun o poveste.

În funcție de oamenii dragi pentru care doriți să comandați o astfel de amintire, vom discuta tariful și timpul de realizare.