TESTIMONIALE

Pentru recomandare fotograf de nuntă, cele mai bune testimoniale sunt cele din imagini și impresii ale altor cupluri și mai puțin din propriile cuvinte.

Aceste cuvinte sunt mai mult decât evaluări pentru munca mea.

Sau mai bine spus, pasiunea mea. Atunci când le primesc, de la cupluri pe care le-am cunoscut și fotografiat în ziua nunții, înainte sau după, mă bucur. Știu doar că imaginile au ajuns acolo unde trebuie, adică la inima lor. Așa îmi găsesc motivația de a merge mai departe. De a prelua fiecare nouă poveste ca pe ceva magic. Și abia aștept să o spun în o mie de imagini pentru același cuvânt: amintiri.

Vă prezint câteva dintre impresiile lor. Pentru ca ei să vă spună de ce puteți lucra împreună cu mine și cum poate povestea voastră să fie spusă la fel de colorat.

Narcisa & Dan, Piatra Neamț


Pe Andrei l-am cunoscut prima dată prin intermediul site-ului său, când eram în căutarea unui fotograf cu stil fotojurnalistic. Deși nu el a fost primul care mi-a apărut la acel Google search, am ramas pe pagina lui pentru că m-a captivat felul cum transmite poveștile, atât în scris, dar mai ales prin fotografii. Am regăsit naturalețea, emoția și realul momentelor, pe care le căutam pentru evenimentul nostru, așa ca am decis că el este omul potrivit pentru noi. Și acest lucru ni s-a confirmat până în ultimul moment. Pe lângă faptul că e un fotograf profesionist, Andrei e un om bun, blând și cald. Are multă răbdare, nu este intruziv, te face să te simți relaxat și confortabil. Fotografiile sunt de poveste, cadrele sunt mai frumoase decât realitatea and I think that's kind of magic. Mai mult decât atât, pozele parca vorbesc, tocmai pentru că nu sunt regizate, ci transmit în mod real trările, emoțiile, stângăciile. Pentru că frumusețea stă în lucrurile mărunte, simple și imperfecte și nu oricine le poate surprinde, de aceea îți mulțumim Andrei pentru că ai fost alături de noi!

Andreea & Dani, Brasov


Andrei, "the memories MAKER"!
Iti vom ramane pentru totdeauna recunoscatori pentru superbele amintiri pe care le-ai capturat! Un om cald, responsabil si foarte devotat muncii sale, un prieten adevarat! Atat la nunta, cat si la sedinda foto trash the dress, nu ne am simtit niciodata sub presiunea de a fi mereu cu zambetul pe buze pentru " a da bine" in poze...am avut incredere in Andrei de la inceput, stiind ca el va zambi pentru noi si va captura momentele pline de emotie, atat de importante pentru noi!
Iti uram succes si putere de munca in continuare, si la cat mai multe premii!
Din suflet, iti multumim!

Emil & Viliana, Pitesti


"Puterea de a exprima emotii mai departe de cuvinte si de o simpla fotografie. Fotografia de nunta, a devenit demult mai mult decat o simpla fotografie, o poza de grup si atat. Surprinderea micilor si marilor momente, ale emotiilor vazute si nevazute de ochii curiosi ai oaspetilor. Profesionalism, bucurie, jovialitate si voie buna, acestea sunt din punctul nostru de vedere, cuvintele care te descriu cel mai bine. A fost o reala placere sa te avem ca fotograf la cele mai importante evenimente de pana acum, din viata noastra."

Andreea & Dragos, Brasov


Luasem decizia de a colabora cu Andrei de la primele fotografii pe care le văzusem, iar după ce l-am întâlnit am plecat cu un zâmbet mare pe buze știind cu siguranță că am găsit omul potrivit.
Fotografiile ne-au depășit așteptările, iar felul lui cald și profi în același timp ne-au făcut sa ne simțim la nunta ca și cum am fi fost cu un prieten vechi și drag.
Andrei, nu avem cuvinte sa îți mulțumim pentru tot ce ai făcut pentru noi! Suntem foarte, foarte norocoși ca te-am găsit!

Roxana & Tudor, Brasov


Il recomand cu drag pe Andrei. Chiar se vede faptul ca fotografia este pasiunea lui. Pe langa fotografiile foarte frumoase din ziua nuntii, sedinta de logodna si sesiunea afterwedding, Andrei a fost alaturi de noi din momentul in care l-am cunoscut cu informatii si ajutor pentru ziua cea mare. Este foarte profesionist, dedicat, si ne-a facut sa ne simtim relaxati in ziua nuntii si la toate sedintele foto.

Beatrice & Madalin, Fagaras


Andrei ne-a inspirat incredere inca din prima zi in care ne-am cunoscut. In timpul sedintelor foto isi arata entuziasmul pentru fiecare cadru reusit si totul s-a desfasurat intr-o atmosfera destinsa, ca intre prieteni, de aceea am fost relaxati desi era prima data cand experimentam acest lucru. In ziua nuntii, nu i-am simtit prezenta insa a fost acolo si a surprins cele mai frumoase si emotionante momente. Iti multumim pentru tot! In fiecare poza se regasesc imaginatia, pasiunea si profesionalismul. Datorita tie o sa pastram cele mai frumoase amintiri si vom putea retrai emotiile din ziua nuntii de fiecare data cand le vom revedea. Am fost norocosi ca te-am gasit si ca ai fost alaturi de noi. Felicitari pentru tot ce faci!

Costi & Georgiana, Brasov


"Imi plac oamenii care fac ceva din pasiune si Andrei este unul dintre ei! Viziunea, talentul si pasiunea lui pentru fotografie fac astfel incat rezultatul final sa fie mai presus de orice asteptare! Ne bucuram ca am lucrat cu el si cu siguranta si peste ani ne vom uita cu acelasi drag la fotografiile realizate de el deoarece...sunt superbe!"

 

Rebeca & Dragos, Bucuresti


"Alegera unui fotograf pentru noi a contat foarte mult, ne doream ca acesta sa surprinda momente, instantanee, povestea noastra in cele mai mici detalii, toate acestea fara regie si fara "a sta la poze". Andrei a reusit toate acestea, infrumusetand chiar toate stangaciile noastre. Este un fotograf implicat, o persoana deschisa care stie sa creeze o atmosfera relaxanta in cadrul sedintelor foto. Suntem mai mult decat incantati de alegerea facuta si de rezultat. Multumim, Andrei!"

Razvan & Alexandra, Curtea de Arges


"O poza face cat o mie de cuvinte. Nunta noastra a fost surprinsa de voi in cel mai mic detaliu, fapt pentru care tot cu voi vom colabora si la urmatoarele evenimentele importante din viata noastra. Pentru noi sunteti cei mai profesionisti, cei mai buni!!!! Va multumim pentru tot!"

Ana & Emilian, Brasov


Il recomandam cu drag pe Andrei. Pe tot parcursul colaborării a dat dovada de profesionalism, de atenție la detalii si la oamenii cu care lucrează. Ii mulțumim pentru ce a făcut pentru noi si asteptam sa ne vedem la următorul eveniment la care sa ne fie alături. :)

Adi & Cristina, Munich


"Momente minunate prinse sub atenta lentila a lui Andrei. O colaborare frumoasa, haioasa, din care au rezultat amintiri pretioase pastrate in superbele albume, pe care le vom rasfoi mereu cu placere. Il recomand pe domnu' fotograf pentru talentul, tineretea si pasiunea lui :)"

Oricât de mult mi-ar plăcea să cunosc cât mai multe cupluri și să ofer cât mai multe amintiri, numărul evenimentelor pe care le pot contracta este unul limitat. Dă-mi un semn ca să îți confirm că pot fi alături de voi. Oricare dintre metodele de mai jos îți va aduce un răspuns rapid.