Diana & Alin – Nunta Brasov

Diana & Alin – Nunta Brasov

Documentary Wedding Photographer

Diana & Alin

[RO] Am fotografiat un cuvânt: curaj.

Am stat o clipă-n loc s-ascult/ Ce freamăt lung se aude…

…spune Baniciu, dar ce aud e umbra a doi oameni care au culoare și când îi surprind în alb și negru. Freamăt de tinerețe, mână în mână, un desen perfect conturat în penumbră. Fug de obiectiv, o simetrie de pași, dar se odihnesc unul pe altul, cap cu flori sălbatice pe umăr cu drag sălbatic. Și au curajul să închidă ochii în prezența mea, pentru că își continuă fuga în minte.

În natură cu verde de vară și dor de desculț, îi văd cum se iau la întrecere cu fluturii. Îi imită în zbor, când el o ridică și o rotește, îi imită în culoare, când se colorează în joacă, să vadă dacă sub toate straturile de culoare se mai recunosc. Și când el îi șterge, cu grijă de protector, culoarea de pe față, e ca și cum îi spune: Știam că tu ești, nu am cum să nu știu!

Ea râde, râde mereu, ca și cum fiecare moment în care el o atinge e o glumă cunoscută doar lor și fug iar de mine, desculți, spre soare, ca doi copii ce știu că și în umbrele lor o să le văd apropierea. Așa îi și fotografiez, două inimi destul de curajoase să sară spre viitor, un viitor de familie, fără parașută. Doar cu multă dragoste.

Pleacă din natură, dar tot natura îi pregătește pentru ziua cea mare, cu păsări ce poartă în aripi inele și coronițe de flori ce servesc ca ancore, pentru ca toată emoția, adunată în camerele lor, să nu îi ducă sus, departe de pământul pe care vor păși ca să se revadă, de data asta ca promiși unul altuia și de nedespărțit.

În jurul lor sunt ochi limpezi, ca niște oglinzi care deformează totuși realitatea, cu drag și grijă de părinte. Sunt flori culese din câmpuri și puse pe dantelă de rochie și ca bijuterii, sunt flori colorate în părul oamenilor dragi și culoare în obrajii celor mici,e atâta culoare că ea nu se poate simți decât mai vie ca niciodată și el…doar așteaptă până o s-o vadă.

Am așteptat și eu, și când a venit momentul, sub un desen ce spune că Familia e locul unde viața începe, viața a început și pentru el. Începe cu zâmbete și lacrimi, dar cu brațe protectoare, ochi ce dau curaj și rezerve nelimitate de șervețele care să prindă fericirea.

Sub spirit de putere superioară și priviri mândre de părinți și familie, a prins-o de mână și nu a mai lăsat-o, ca un acasă de care ți-e dor și de care te ții strâns, chiar și când ești departe. Iar tunelul de flori i-a dus mai departe, spre un dans exersat pe câmpuri cu miros de libertate și piruete exersate pe același ritm de Te iubesc, Je T’aime, Jeg elsker dig, în îmbrățițări calde și cuvinte spuse doar ca să aducă și mai multă fericire.

Iar de aici, am înțeles de unde curajul lor. Din apropiere, din faptul că două inimi trăiesc mai fericit decât una, că patru brațe pot ridica și pot îmbrățișa mai strâns decât două și că două perechi de ochi altfel pot vedea viitorul. Pentru că fiecare alt cadru i-a surprins doar legați unul de altul, în pridvoare, sub umbre de vară, de voal și de seară, pe poduri pe care de acum și le vor construi singuri, mereu înapoi spre celălalt și spre acasă.

Am crezut că fotografiez un cuvânt. Dar ei mi-au spus o poveste.

A thousand images for the same word, by AndreiDumitrache.ro

O poveste după imagini de Cătălina în cuvinte


[EN] I captured a word: courage.

I sat still to listen for a bit / The long murmur I can hear…

…said Baniciu, but what I hear is the shadow of two people coloured even in colourless frames. Young murmurs, linked by hands, a perfectly shaped contour in contre-jour. They run from the camera, a symmetry of steps, but they rest in each other’s spaces, wild flowers adorned head, on wild loving shoulder. And they have the courage to close their eyes in my presence, because they continue their run inside their minds.

In summer green nature and barefoot longing, I see them race butterflies. They imitate their flight when he lifts and spins her, they imitate their colour, when they paint each other, to see if they can still find themselves under the layers. And when he cleans the coloured dust from her cheek, a careful protector, it’s like she hears: I knew it’s you, I always know!

 She laughs and laughs, like every time he touches her an inside joke passes between them and they run from me again, barefoot, to the sun, like two kids who know that even their shadows show their match. I capture them like that, two hearts brave enough to jump to a future as a family, no chute. Tied only to and by love.

We leave nature, but nature still prepares them for the big day, birds carrying rings on their wings and flower crowns serving as anchors, in case all the emotion, bottled up in their rooms, will attempt to carry them up, up, away from the earth and the reality where they’ll meet again, this time as promised to each other and inseparable.

Around them I photograph clear eyes, reality distorting mirrors, but distorting with love and parent care. There are flowers picked from the fields and placed on lace and transformed into jewellery, small flowers in the hair of loved ones and coloured ones in the cheeks of children, there’s so much colour she can’t help but to feel the most alive she ever felt and him…just wait until you see her.

I waited too and when the moment came, under a saying with Family is the place where life begins, life truly begins for him. Begins with smiles and tears, but protecting arms, brave eyes and unlimited reserves of wipes to catch an preserve happiness.

Under a higher power and proud looks of the family, he caught her hand and never let ago again. Almost like you catch the feeling of home and hold tight, even when you’re far away. The flower tunnel took them further; to a dance practiced on a field of freedom, with uninhibited pirouettes and the rhythm of I love you, Je T’aime, Jeg elsker dig ever present.

From that moment I understood where their courage comes from. From closeness, from how two hearts beat into happier life than one heart, from how four arms can lift and hug better than two and how two pairs of eyes see the future differently. Every frame I took from that moment shows them together, tied to each other under summer shadows, veil and twilight, on bridges where they teach themselves to build on their own from now on, always to the other, so always to home.

I thought I was capturing a word. Instead, they told a story.

A thousand images for the same word

The story of those images, by Cătălina în cuvinte

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *